Distanţa între rânduri la cultura cartofului este o componentă a gradului de mecanizare a culturii cartofului, îndeosebi a lucrărilor de recoltare.

În etapa actuală, maşinile de plantat cartof existente în ţara noastră, sunt echipate cu secţii distanţate la 70 şi 75 cm între rânduri.

Aceste distanţe corespund în general, unui grad mediu de mecanizare a lucrărilor de recoltare a cartofului.

Distanţele între rânduri practicate în Europa de nord şi de vest, pe soluri uşoare cu un grad de mecanizare total, sunt variabile între 80 şi 90 cm. Cu aceste distanţe între rânduri se taseaza mai puţin taluzul biloanelor, se calcă mai puţin rădăcinile şi stolonii plantelor din biloane, se formează biloane cu volum mai mare în care plantele găsesc spaţiu mai mult pentru formarea şi dezvoltarea cuibului. Distanţa mai mare între rânduri permite folosirea tractoarelor cu pneuri mai lari şi de o putere mărită care lucrează mai profund, mai complex prin agregatele care le poartă şi cu o productivitate mai mare, pe o lăţime de lucru mai mare.

Rezultatele cercetării din ţara noastră au demonstrat că, în condiţiile pedoclimatice din România mărimea producţiei nu este influenţată până la 80 de cm între rânduri la aceeaşi desime, urmând ca alte criterii de natură economică, socială sau organizatorică să decidă alegerea unei anumite distanţe între rânduri. La cartof modificarea distanţei între rânduri este impusă de schimbarea setului de maţini, lucru deosebit de costisitor pentru oricare fermier. Principalele agregate de plantat cartof, folosite în ţara noastră sunt:

  • tractor U -650 + maşină de plantat cartof pe 4 rânduri 4 Sa BP – 70 (75);
  • tractor U -650 + maşină de plantat cartof pe 4 rânduri cu buncăr de alimentare rabatabil 4 SAD-75;
  • tractor U -650 + maşină de plantat cartof pe 6 rânduri 4 Sa BP – 70 (75);
  • tractor U -1010DT + maşină de plantat cartof pe 6 rânduri cu buncăr rabatabil 6 SAD-75;
  • tractor L-445 + maşina de plantat cartof pe două rănduri MPC – 2 x 0,17 „SOLANA”.

Maşinile de plantat cartof cele mai des întâlnite în dotarea fermelor sunt, în general, de provenienţă cehă, de tipurile 4 SAD sau 6 SAD cu buncar rabatabil, echipate cu discuri de acoperire sau rariţe fabricate pentru 70 sau 75 cm între rânduri. Verificate şi bine întreţinute, aceste maşini de plantat productive pot planta în condiţii bune de pregătire a tuberculilor de sămânţă suprafeţe însemnate în condiţii tehnice corespunzătoare. Deşi sunt dificil de transportat de la o tarla la alta în condiţiile unor suprafeţe fărâmiţate ale agriculturii private aceste maşini rămân o variantă pentru perioada de tranziţie la o agricultură performantă. Maşinile de tiul 4(6) SaBP sunt uzate fizic şi moral.

În ultimii ani au apărut maşini de plantat adaptate micilor producători, pentru tractoare cu putere mică, pe două rânduri, cu distribuţie de tipul „lanţ cu cupe”. Din această categorie face parte maşina de plantat cartof fabricată în ţara noastră. MPC -2 „Solana”care plantează pe două rânduri, la 70 sau 75 distanţă între rânduri şi care lucrează în agregat cu tractorul de 45 de CP ( L – 445) chiar şi pe pante de 10 0.

La distanţa între rânduri de 75 cm, intervalul între tuberculi pe rând, poate fi modificat de la 20 cm pentru desimi de circa 70 mii de plante la hectar până la 40 cm la desimi de 33.300 când se planrtează cu tuberculi mari la limita rentabilităţii (tabelul 3).

La culturile de cartof extratimpurii şi timpurii, când se folosesc la plantare tuberculi încolţiţi, se practică distanţe mai mici între rânduri, de 55 -60cm. În acest caz, plantarea se face manual sau semimecanizat prin deschiderea de rigole cu diferite tipuri de cultivatoare, unde tuberculii se plantează cu mâna, iar acoperirea lor se face fie cu sapa fie cu aceleaţi cultivatoare modificate pentru urmele roţilor, la acoperire.

Când la culturile extratimpurii şi timpurii se plantează cartofi încolţiţi plantarea se poate face şi mecanizat, folosind maşina de plantat răsaduri pe care se asamblează echipamentul de planat cartofi încolţiţi ( EPC – 4), caz în care distanţa dintre rânduri este cea de 70 cm, iar distanţa dintre tuberculi pe rând poate fi modificată între 19 şi 27 cm.

Noutăţi, informaţii privind unii patogeni emergenţi ai culturii cartofului (deocamdată despre virusul Y din zona Braşov) şi alte date utile pentru cei care activează pe filiera cartofului (fermieri şi producători, distribuitori etc)

Lasă un răspuns