Pregătirea tuberculilor pentru plantare începe odată cu recoltarea loturilor semincere. Operaţiunile de pregătire constau în sortarea tuberculilor, reţinându-se numai cei sănătoşi, nevătămaţi, lipsiţi de impurităţi, pietre, pământ şi în calibrarea acestora, adică alegerea pe mărimi. De regulă, aceste două operaţiuni se fac concomitent, maşinile de calibrat fac şi o sortare de pămînt completată manual de persoane care separă tuberculii bolnavi şi pietrele.

Uneori producţia se sortează pe trei categorii: tuberculi mari, peste 55 mm diametru, tuberculi de sămînţă, între 30 şi 55 mm şi tuberculi sub STAS, sub 30 mm. Acest procedeu se petrece de obicei în toamnele cu condiţii climatice nefavorabile (ploi, vânt, frig) când important este punerea la adăpost a cartofului de sămânţă, urmând ca fracţionarea mărimii de 30 – 55 mm să fie făcută primăvara la scoaterea de la locurile de păstrare.

Sortarea materialului de plantare. Primăvara, cartoful pentru sămânţă se sortează din nou, chiar dacă a mai fost odată condiţionat toamna sau în timpul păstrării. Lucrările de sortare constau în separarea corpurilor străine ca paie, pietre, bulgări de pământ, resturi vegetale şi eliminarea tuberculior bolnavi cu colţi filoşi, ruperea şi eliminarea colţilor lungi, etiolaţi precum şi a tuberculilor din alte soiuri (cu altă culoare a cojii). Sortarea se poate face în spaţiile de păstrare (depozite, beciuri) sau lângă silozurile de pământ când temperaturile sunt pozitive şi vremea frumoasă.

Dacă nu sunt îndepărtaţi colţii prea lungi, corpurile străine şi resturile vegetale, se pot înfunda maşinile de plantat cu consecinţe asupra ritmului de plantare şi a uniformităţii culturii. Sortare cartofului de sămânţă se poate face şi concomitent cu operaţiunea de plantare, cu condiţia ca tuberculii sortaţi şi calibraţi să fie zvântaţi pentru siguranţa prinderii lor la organele active ale maşinilor de plantat. Eliminarea tuberculilor bolnavi cu boli de putrezire (putregai umed, putregai uscat, mană) reprezintă şi o măsura de prevenire a infecţiilor timpurii din câmp, iar când sortarea se face concomitent cu calibrarea pe instalaţii mecanice acestea trebuie dezinfectate periodic.

            Calibrarea materialului de plantare. Operaţinea de calibrare constă în separarea tuberculilor de sămânţă pe categorii de mărime (fracţii de calibrare). Conform normelor româneşti, calibrarea cartofului de sămânţă în ţara noastă se face pe două fracţii de mărime după măsura diametrului mic al tuberculului: fracţia I-a – 30 – 45 mm şi fracţia a II-a – 45- 55 mm.

Tuberculii din prima fracţie de mărime au o greutate aproximativă de 40-70 g, iar cei din cea de a doua categorie, de 70-100 g, dependendă de forma tuberculului, soi, deshidratare, etc. Din cauza mărimii diferite, cele două fracţii vor produce un număr diferit de colţi de tubercul şi, ca urmare, necesită densităţi diferite pentru a optimiza numărul de tulpini principale în cultură şi suprafăţa foliară optimă. Fiecare fracţie de mărime diferită se plantează separat, cu reglajele corespunzătoare la maşinile de plantat, stabilind desimea optimă de tuberculi la hectar în funcţie de mărimea tuberculilor, destinaţia culturii (consum, sămânţă), astfel ca norma de plantare să fie economică, iar dezvoltarea plantelor maximă (tabelul 3).

În general, optimul normei de plantare se situează între 2500 şi 3500 kg/ha în funcţie de calibrul fracţiei, forma tuberculului, dependendă de soi şi densitatea la hectar stabilită în funcţie de o serie de elemente tehnologice. De regulă, calibrarea pe fracţii de mărime se efectuează mecanizat, maşinile având o precizie ridicată şi o productivitate mare, calibrarea manuală fiind costisitoare, de durată şi mai puţin exactă. Sortarea şi calibrarea mecanică trebuie făcută numai la la temperaturi ridicate în masa teburcurilor, de peste 10-200C, pentru a reduce vătămările.

Pentru culturile care se vor recolta timpuriu (cartof timpuriu şi de vară) se procedează la încolţirea tuberculilor înainte de plantare şi se dirijează încolţirea ca aceştia să fie fiziologic mai „bătrîni”, prin expunerea la o temperatură mai ridicată şi la lumină suficientă pentru a forma colţi viguroşi. Trecerea tuberculilor de la temperatura de păstrare la temperatura pentru încolţire, trebuie să se facă lent, spre deosebire de culturile pentru sămânţă sau cele destinate obţinerii unor producţii mari, în toamnă, la care tuberculii de sămânţă trebie să fie de o vârstă fiziologic tînără sau „potrivită” şi la care încolţirea se face printr-o trecere bruscă la temperaturi ridicate (200C). În acest fel pornesc simultan mai mulţi colţi de pe tuberculi şi se obţin mai multe tulpini principale.

Cînd tuberculul este fiziologic tînăr şi manifestă „dominanţă apicală”, colţii situaţi apical trebuie rupţi manual, stimulând în acest fel, pornirea unui numar mai mare de colţi repartizaţi pe toată suprafaţa tubercului.

În ţara noastră se practică preîncolţirea, adică obţinerea de minicolţi, de 3 – 5 mm prin aşezarea tuberculilor de sămînţă în saci sau lădiţe cu 12 – 15 zile înainte de plantare, la temperaturi ridicate de 12 – 15 0C, în locuri aerisite. Se stimulează astfel pornirea mai multor colţi de tubercul de sămînţă, realizându-se şi o răsărire mai timpurie cu 5 -10 zile şi mai uniformă, elemente ce contribuie la obţinerea unor sporuri de producţie de 10 – 15 %.

În cazul în care există deficit de sămânţă şi materialul de plantare nu poate fi asigurat numai din tuberculi de sămânţă de mărime mijlocie se practică secţionarea tuberculilor mai mari decât fracţia de sămânţă.   În acest caz, tuberculii de peste 55 mm diametru se secţionează longitudinal pentru a repartiza un număr aproximativ egal de ochi pe ambele secţiuni cu circa 2-3 săptămâni înainte de plantare. În acest interval de timp, suprafaţa secţionată se suberifică şi se stimulează formarea mai multor colţi pe ambele secţiuni. La deficit mare de sămânţă se pot secţiona tuberculii şi în 4 cu condiţia ca fiecare bucată rezultată să conţină 2 – 3 ochi.

În cazul secţionării în două se recomandă ca spararea celor două părţi să nu se facă total, să se lase între cele două jumătăţi o legătură ca suberificarea să se facă la o umiditate relativă mai mare, pericolul de infecţie a secţiunii fiind mai mic, urmând ca detaşarea jumătăţilor să se facă cu ocazia plantării.

Trebuie reţinut că tuberculii secţionaţi nu se pot planta mecanizat, ei vor trebui aşezaţi cu mâna pe rigole, în sistemul semimecanizat sau manual la plantare.

După fiecare operţie de secţionare lamele de cuţit se sterilizează pentru a reduce transmiterea prin cuţit a virozelor şi a bacteriozelor.Din acest considerent, este interzisă folosirea acestei metode la tuberculii de sămânţă destinaţi culturilor semincere.

Alte pregătiri speciale ale materialului de plantat constau în stimularea formării de rădăcini prin aşezarea tuberculilor încolţiţi în lăzi sau coşuri cu mraniţă umezită unde la o temperatură ridicată de 15 – 18 0C, după 10 – 12 zile de la baza colţului pornesc rădăcini. Metoda este scumpă, presupune multă muncă manuală şi se practică numai la cartoful extratimpuriu.

            Iradierea tuberculilor cu unde electromagnetice cu aparatul Magnetodiaflux la frecvenţe aritmice de 50 – 100 Hz, timp de 10 zile, câte 7 minute pe zi sau radiostimularea cu raze gama, iradierea cu CO60 sunt alte metode cre pot conduce la obţinerea de sporuri de producţie. Din motive economice , aceste metode se folosesc din ce în ce mai rar.

Noutăţi, informaţii privind unii patogeni emergenţi ai culturii cartofului (deocamdată despre virusul Y din zona Braşov) şi alte date utile pentru cei care activează pe filiera cartofului (fermieri şi producători, distribuitori etc)

Lasă un răspuns