DIVERSITATEA GENETICĂ A ”COMPLEXULUI VIRAL” PVY

 

Variabilitate tulpini PVY. Principalele grupe de tulpini

Virusul Y s-a dovedit foarte variabil, pe baza reacţiei unor soiuri şi specii de plante, deosebindu-se următoarele grupe de tulpini:

     Grupa tulpinilor comune (potato virus Yo) produce la cartof încreţire severă, rugozitate sau simptome de ştric, urmate de căderea frunzelor, necroze sistemice la Physalis floridana şi marmorarea frunzelor la tutun.

     Grupa tulpinilor necrozării nervurilor tutunului (potato virus YN, tobacco veinal necrosis virus), reprezintă între 15 şi 20 % din totalul tulpinilor virusului Y (Riquiez şi Kerlan, 2000) şi se manifestă prin necroze severe ale nervurilor la tutun, marmorarea frunzelor la Physalis floridana şi marmorare foarte slabă la aproape toate soiurile de cartof.

     Grupa tulpinilor “stipple streak” (potato virus YC, inclusiv potato virus C) produce reacţii de hipersensibilitate la numeroase soiuri de cartof şi simptome de “stipple streak” la soiurile de cartof sensibile, reacţia tutunului şi a speciei Physalis floridana, fiind similară cu aceea produsă de tulpinile din grupa YO. Virusul C al cartofului nu este transmisibil prin vectori,  restul tulpinilor acestei grupe fiind transmisibile prin afide.

S-a propus ca izolatele din soiurile Gladblaadje şi Arran Banner, să fie considerate ale unui Potyvirus distinct şi să fie denumite virusul V al cartofului (Fribourg şi Nakashima, 1984).

De asemenea, există tulpini care nu pot fi incluse în nici una din aceste grupe, pentru care s-a propus denumirea de tulpini anormale  (YAN).

Cu toate că sunt strâns înrudite serologic, tulpinile virusului Y manifestă o variabilitate serologică pronunţată, grupele YO, YN şi YC posedând o structură antigenică specifică, acestea deosebindu-se între ele şi în ceea ce priveşte temperatura de inactivare, precum şi alte proprietăţi (Pop, 1986) (Fig. 7).

 

 

Figura 7. Caracterizarea tulpinilor PVY & variante (adaptare dupa Schubert şi colab., 2007).

  

Grupele și subgrupele de tulpini, au fost recunoscute pe baza simptomelor sistemice și locale prezente la plantele de tutun și cartof (Shukla şi colab., 1994).  Tulpina comună (sau tulpina normală PVY 0) este prezentă în întreaga lume, provocând la cartof rugozitatea ușoară a frunzei, până la mozaic sever și epinastii (Shukla şi colab., 1994). În funcţie de soi, pierderile de producţie datorate infectării cu PVY0 variază de la 10 la 80% (De Boks și Huttinga, 1981; Hane şi Hamm, 1999; Nolte şi colab., 2004; Whitworth şi colab., 2006). Tulpina care produce necroza nervurii la tutun (PVYN), provoacă pete ușoare pentru cele mai multe soiuri de cartof, ocazional prezentând frunze necrotice la unele soiuri (Chachulska şi colab., 1997; Kerlan şi colab., 1999); la tutun, se manifestă prin necrozarea severă a nervurilor (De Boks și Huttinga, 1981). Tulpina (şuşa) a fost identificată în multe zone cultivatoare de cartof (McDonald și Singh, 1993; Ohshima şi colab., 2000; Nie şi Singh, 2002 a). Pătarea necrotică inelară a tuberculilor de cartof (PVYNTN) nu a fost raportată până în anii 1980, aceasta  inducând PTNRD pentru unele soiuri de cartof şi necrozarea nervurii la tutun (Beczner şi colab., 1984). De atunci, acest grup de tulpini a fost identificat în întreaga lume (Chrzanowska, 1991; Weidemann şi Maiss, 1996; McDonald și Singh, 1996; Crosslin şi colab., 2002). Un alt PVYN, având un anticorp specific monoclonal, ca grup izolat, PVYN-Wi (Chrzanowska, 1991) sau PVYN:O (Singh şi colab., 2003) a indus necroza nervurii la tutun, deși reacţionează la PVYO.  În plus, au fost identificate şuşe PVYC, care induc simptome de streak la soiurile de cartof care poartă gena Nc (Jones, 1990; Kerlan şi colab., 1999) şi PVYZ,  care depășește gena de rezistență împotriva ambelor virusuri, atât PVYO cât și PVYC (Blanco-Urgoiti şi colab., 1998).            Diversitatea patologică a PVY este strâns asociată cu diversitatea genetică a virusului. Analiza diversităţii genei P1, a condus la nivelul genei P1, pot fi identificate două grupe distincte, PVY0 și PVYN/NTN (Nie şi Singh, 2002 a). Printre grupurile PVYN/NTN, izolatele PVYN și PVYNTN din grupul european formează un subgrup, în timp ce izolatele PVYN și PVY NTN, cu originea în America de Nord (AM), formează un subgrup separat. Nie şi Singh (2002 a), au sugerat că PVYNTN dintr-o anumită regiune geografică, ar fi evoluat de la PVYN din aceeași regiune. Pe baza analizei de mai sus, o genă P1 identificată prin RT-PCR, diferențiază diversele tulpini de PVY (Nie şi Singh, 2002 b).

Noutăţi, informaţii privind unii patogeni emergenţi ai culturii cartofului (deocamdată despre virusul Y din zona Braşov) şi alte date utile pentru cei care activează pe filiera cartofului (fermieri şi producători, distribuitori etc)

Lasă un răspuns