Reacţia culturii în raport cu agenţii fitopatogeni şi concurenţi diferă calitativ faţă de reacţia plantelor individuale. Deoarece din punct de vedere agricol interesează producţia obţinută, influenţa agenţilor patogeni şi concurenţi precum şi a factorilor limitativi de creştere este măsurată prin efectul asupra producţiei.

Ca orice sistem viu, planta de cartof reprezintă un sistem deschis, într-o permanentă interacţiune cu mediul său de cultură. El este un sistem mare, dinamic, multivariabil, format din mai multe subsisteme interconectate. Din punct de vedere al protecţiei cartofului, agroecosistemul culturii cartfului este practic subdivizat în următoarele sub sisteme:

  • (sub) sistemul plantă şi cultura de cartof, considerat (ipotetic) liber de paraziţi dăunători şi concurenţi;
  • (sub) sistemul protecţiei cartofului, în care peste primul se suprapun speciile de fitoparaziţi, fitofagi, buruieni şi relaţiile dintre ele precum şi omul, care asigură reglarea şi conducerea sistemului.

Existenţa agrosistemului culturii cartofului, înţelegerea acestuia în vederea conducerii eficiente implică şi cunoaşterea sistemelor speciilor parazite şi concurente pentru realizarea, prin sistemul de protecţia plantelor a controlului complet permanent şi economic.

Menţinerea populaţiei speciei parazite şi concurente la un nivel acceptabil economic, impune îmbinarea factorilor naturali (genetici şi de altă natură), substanţelor chimice compatibile şi a măsurilor culturale de sprijin.

Limitele sistemului cuprind planta şi cultura de cartof, speciile fitoparazite, fitofage şi buruienile, condiţiile de mediu, relaţiile dintre ele, pierderile cauzate culturii, precum şi întreg arsenalul de metode integrate de control, convenţionale (pesticide, rezistenţa plantelor şi metode culturale) şi neconvenţionale, ecologice (controlul biologic).

Analiza sistemului protecţiei culturii constă din analiza tuturor subsistemelor implicate, cu structurile şi funcţionalităţile lor, cu intrările în şi din subsistemul respectiv.

(Sub) sistemul speciilor patogene constituie un sistem aparte numit patosistem care implică cultura plantei şi toţi agenţii paraziţi care produc pagube acestei culturi. Patosistemul este definit de fenomenul de parazitism.

În scopul protejării culturilor împotriva speciilor parazite şi concurente se folosesc diferite măsuri prin care se urmăreşte fie reducerea cantităţii de inocul iniţial, fie rata multiplicării şi de infecţie,fie ambele.In cazul protecţiei cartofului se acţionează în primul rând asupra ratei de creştere a populaţiilor, a ratei de infecţie. excepţie fac bolile virotice, unde principalele măsuri se adresează populaţiei iniţiale, surselor de inocul iniţial, precum şi populaţiei vectorilor.

Diversitatea speciilor parazite şi concurente eşalonarea activităţii lor în toată perioada de vegetaţie şi de păstrare a cartofului, dificultatea menţinerii acestor populaţii sub pragul economic de dăunare, impun folosirea unui număr mare de metode şi mijloace. Acest lucru nu se datorează numai numărului mare de specii parazite şi concurente, ci şi faptului că doar o singură măsură, un singur element nu poate asigura un nivel tolerabil al pierderii.

Măsurile de protecţie a culturilor agricole şi implicit a culturii de cartof, sunt grupate în funcţie de scopul următit şi modul de acţiune, în următoarele grupe: măsurile legislative, eradicarea, terapia, rezistenţa (verticală şi orizontală), protejarea culturilor cu fungicide de contact şi evitarea sau fuga de boală.

In practică, protecţia culturilor se realizează în mod specific pentru fiecare grup de paraziţi şi concurenţi, prin folosirea soiurilor rezistente a pesticidelor şi a practicilor culturale.

Una dintre măsurile care se impun  pentru a diminua piederile de producţie este alegerea unui material de plantat certificat, liber de virusuri.

 

Estimarea procentului de infecţii virotice – factor determinant în evaluarea calităţiifitosanitare a materialului de plantat

Datorită înmulţirii vegetative cartoful suferă în timp o degenerare virotică (care se manifesta prin plante debile, cu o capacitate mica de productie, acesteaconstituind si o sursă de infectie pentru plantele sanatoase). De aceea, printre factorii care condiţionează calitatea cartofului pentru sămânţă un rol deosebit de important revine procentului infecţiilor virotice. Normele de certificare a cartofului pentru sămânţă stabilite pe plan mondial şi în ţara noastră prevăd procentele maxim admise cu infecţii virotice, diferenţiat în funcţie de categoria biologică.

Prin cartoful de sămânţă se pot transmite de la un an la altul şi de la o zonă la alta numeroşi agenţi patogeni: viroizi, virusuri, bacterii, ciuperci, insecte, nematozi şi buruieni. Pierderile de productie provocate de de calitatea biologica proasta a materialului de plantat pot atinge valori intre 10 si 80%si de aceea, la infiintarea unei culturi trebuiesc folositi la plantare numai tuberculi sanatosi din samanta certificata.

Noutăţi, informaţii privind unii patogeni emergenţi ai culturii cartofului (deocamdată despre virusul Y din zona Braşov) şi alte date utile pentru cei care activează pe filiera cartofului (fermieri şi producători, distribuitori etc)

Lasă un răspuns